vineri, 10 februarie 2012

Soarele si Luna (poezie)

 Ok.Nu stiu ce m-a apucat aseara..ma gandeam la prima poveste de dragoste.. Si am compus aceasta poezie.Sincera sa fiu nu prea imi place, am taiat foarte mult din ea.. dar sper sa fie bunicica.


            Atunci cand elementele s-au contopit
            Formand Universul mistic, infinit
            Soarele si Luna s-au cunoscut
            Si atractia dintre ei a aparut.

            El era grandios,stralucitor
            Si zambetul lui era rapitor.
            Din prima clipa Luna il indragi
            Dar nu avu curaj si nu ii vorbi.

            Ea era o simpla sfera si fara stralucire
            Pana cand soarele - marinimos din fire
            A decis ca in spatele ei sa stea
            Sa o acopere cu vesminte aurii de catifea.

            Se intalneau doar la apus si rasarit,
            In restul timpului se priveau necontenit.
            Desi erau diferiti,se completau
            Si primul cuplu din lume il formau.

            Si au trecut ani,zeci,sute,chiar mii
            Ei se iubeau in continuare ca in prima zi
            Mereu acelasi ceresc blestem il imparteau
            Dar la apus si rasarit o singura fiinta deveneau.


23 de comentarii:

  1. Ți-a reușit... o poveste de dragoste care sfidează timpul.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ma bucur sa aud ca am reusit >:D< multumesc mult pentru comentariu

      Ștergere
  2. E, nu te critica așa aspru. Mie mi se pare că seamănă cu ”Luceafărul”, dar povestea de dragoste nu e imposibilă!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cu luceafarul la.. subiect sau cum?:D

      Ștergere
    2. Da, și cu reîntregirea la apus și la răsărit.

      Ștergere
    3. Multumesc pentru explicatie

      Ștergere
  3. este foarte frumoasa poezia,
    chiar mi-a placut mult.

    RăspundețiȘtergere
  4. Eu cred ca am inteles putin altceva fata de ceilalti... e o poveste a unei iubiri destructive, caci daca Soarele si Luna ar fi impreuna, s-ar autodistruge. Si apoi, ar avea de suferit tot oamenii. Asa ca ramane totusi o iubire imposibila, conditionata de existenta unui rasarit si a unui apus care sa ii aduca pe iubiti impreuna.
    E o poezie foarte frumoasa, pe viitor te sfatuiesc sa nu mai tai nimic pentru ca nu te va critica nimeni pe tine personal, ci iti va critica opera. Asa ca daca vrei sa afli cu adevarat cat de bine scrii, lasa totul asa cum scrii, mai putin greselile evidente de tipar sau ortografie :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc mult pentru apreciere.Eu nu privisem din perspectiva asta,dar da,se poate.. chiar vezi altceva :D

      Ștergere
    2. Eh, eu cred ca am vazut doar prea multe documentare pe Discovery cu supernove, gauri negre si etc :)) Glumesc... chiar asa imi pare, nu stiu daca sunt singurul care a observat sau nu.
      Despre restul, sper sa si asculti si pe viitor sa scrii asa cum simti, nu asa cum crezi ca ar trebui sa sune ca sa le placa celorlalti.

      Ștergere
    3. :)) Pai am fost in a 9-a la olimpiada la geografie si am invatat mult (dar nu destul)
      O sa incerc :D

      Ștergere
    4. Nu stiu cata astronomie se facea in clasa a 9-a la geografie. Cred ca in clasa a 12-a se studiaza mai mult, dar nu stiu care mai e programa acum.

      Ștergere
    5. Ma rog, a sunat cam aiurea. Ceea ce voiam sa spun e ca mai ai timp sa studiezi corpurile ceresti. Conteaza ce ai scris, nu ce puteai scrie, asa ca scuze, sa ramanem la iubirea cosmica imposibila, transcedentala.

      Ștergere
  5. ultimul vers m-a emotionat teribil de mult...

    RăspundețiȘtergere

(..) si atunci am sters tot ce reusisem sa scriu, si am desenat doar o pereche de aripi sfasiate de dor..