miercuri, 12 septembrie 2012

E toamna.. (*)



     E toamna afara, si-n sufletul meu
     E toamna de mult, in nestire,
     Frumos anotimp, mi-a pictat mereu
     Gandurile-n culori de dulce amintire.

     Zambesc, si sufletul mi-e tot un pastel,
     Culorile sunt vii si stralucitoare,
     Imi imaginez ca ratiunea mi-e ca un castel,
     O cetate puternica si neschimbatoare.

     Mi-as dori ca printre atatea frunze uscate,
     Cu sufletele reci, pierdute si moarte,
     Sa fiu doar o frunza, prin absurditate
     Pictata in culori de raze de soare amestecate.

     Si voi muri si eu, nu pot sa evit inevitabilul,
     Si ma voi stinge intr-o zi de toamna tarzie,
     Dar nimanui nu o sa ii mai pese de copilul
     Care a reusit sa ajunga la ciudata concluzie.
     
    Toamna mori, dar te nasti inapoi. Si capeti o noua sansa.

18 comentarii:

  1. Foarte frumos:x concluzia e...perfecta! Nu puteai spune mai bine de atat

    RăspundețiȘtergere
  2. Una dintre cele mai frumoase poezii de toamnă pe care le-am citit până acum! :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Şi în sufletul tău?Şi nu va mai fi primăvară?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu stiu.. ar trebui sa faca cineva pe acolo primavara, hihi :D

      Ștergere
  4. si sufletul meu era candva un pastel. pur si simplu m-am indragostit de poezia ta.

    RăspundețiȘtergere
  5. In sufletul meu intotdeauna a dainuit toamna.Frumoasa poezia!:*

    RăspundețiȘtergere
  6. Vezi tu, Miha, puisor, ce ma faci sa fac?
    Nu-mi plac absolut deloc poeziile, dar de dragut tau, am citit-o.
    Si tin sa-ti spun ca e geniala, iubirel. ! <3

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ma bucur ca ai citit-o, si ma bucur si mai mult ca ti-a placut :D

      Ștergere
  7. Adevar graiesti ! :)
    Au trecut toamne peste noi, dar vor veni iar primaveri.

    RăspundețiȘtergere

(..) si atunci am sters tot ce reusisem sa scriu, si am desenat doar o pereche de aripi sfasiate de dor..