marți, 23 octombrie 2012

Plimbare in Centrul Vechi

   
      - Esti pregatita? m-a intrebat el zambind.
      Stateam pe o banca privind cu neincredere spre bicicleta MTB, cuprinsa de o nesiguranta care imi creea tot felul de ganduri sinistre.
     - Nu stiu ce sa zic, i-am spus eu ridicand din umeri.
      Amicul meu mi-a zambit.
     - Ti-e frica! m-a tachinat el.
     - Nu neaparat..
     - Ba da! Asta e! Ti-e frica!
     Am ridicat din umeri, stambandu-ma, prefacandu-ma bosumflata. El a chicotit. Ma cunostea mult prea bine si a reusit sa imi desluseasca falsa suparare.
      - Nu am incercat niciodata sa merg pe bicicleta. Si acum am aproape 18 ani..si e mult prea tarziu. O sa fiu caraghioasa! m-am aparat eu.
      - Astea sunt niste prostii, niste reguli care exista doar in capul tau si pe care le respecti doar tu!
      - Crezi?
      Mi-a zambit, s-a asezat pe banca langa mine si m-a sarutat pe frunte.
      - Nu fii prostuta. Deja am inchiriat doua biciclete de la Aventuria ..
      - Stiu si eu?..
      - O haideee! Nu ti-ai dorit niciodata sa vezi Centrul Vechi al Bucurestiului in felul asta? Nu imi spuneai mereu ca vrei sa scapi macar cateva zile de micutul nostru orasel si sa te pierzi prin Capitala, sa te simti pentru prima data in viata ta libera, sa nu iti pese de nimic, sa..
       - Shh!
       A chicotit.
       - Te credeam mai curajoasa decat atat.
       - Hmm..
       Probabil stia ca atacandu-mi orgoliul o sa ma scoata din minti, facandu-ma sa cedez.
       - Deci ce zici? ma intreba din nou.
       - Bine, bine, o fac!
      M-am ridicat de pe banca cuprinsa de o neasteptata nerabdare. M-am suit pe bicicleta incercand sa imit ceea ce vazusem la alti oameni, am pedalat putin dar m-am dezechilibrat si am cazut. Amicul meu a tresarit, a venit brusc langa mine si m-a ridicat de pe jos.
       - Esti bine? m-a intrebat el.
       - Eu..doar..doar..nu mai merg pe bicicleta in viata mea.
       - Nu spune asta.
        M-a mai privit inca odata, asigurandu-se ca nu sunt ranita din cauza cazaturii.
       - Hai sa mai incercam odata. De data asta te ajut eu.
        M-am suit pe bicicleta plina de neincredere. Tremuram. El m-a ajutat sa nu cad si m-a invatat cum sa merg.

                                                                                *
         Luminile contrastrante ale apusului pareau ca picteaza cladirile din Centrul Vechi intr-o multitudine de umbre si culori. Mergeam pe bicicleta si din cand in cand ii zambeam amicului meu, multumindu-i din priviri. Era un sentiment extraordinar, imi dorisem poate din todeauna sa fac asta dar nu imi dadusem seama, iar acum parca imi indeplinisem un vis din copilarie.
         Ma simteam in sfarsit libera si capabila sa fac orice.

Articol scris pentru SuperBlog 2012- proba 9

10 comentarii:

  1. Nu e chiar asa de greu ;))
    Important este ca intr-un final ai reusit:)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pacat ca..e doar fictiune..in viata reala nu am avut atat de mult curaj..

      Ștergere
  2. Hi hi , ma bucur pentru tine ! Probabil a fost o experienta frumoasa .
    +10 Amicului :)) .
    Zi buna ! :*

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Si tie o zi buna >:D< si milioane de zambete

      Ștergere
  3. El chiar te iubește!
    E fain mersul pe bicicletă, nu?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. E doar..fictiune..nu am mers niciodata :( dar mi-ar placea

      Ștergere
  4. Dragu amic e cumva cine cred eu ca e?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. E prietenul meu PERECT, sincer si.. imaginar :D:D

      Ștergere

(..) si atunci am sters tot ce reusisem sa scriu, si am desenat doar o pereche de aripi sfasiate de dor..