marți, 31 iulie 2012

Bataie cu apa in orasul meu!


  Orasul meu nu e mare,si nu avem multe atractii turistice pe aici.
  Orasul meu nu e foarte curat.
  Orasul meu nu este extraordinar,si cu siguranta peisajul nu este unul "de vis".
  Dar orasul meu este locuit de oameni care se inteleg,si asta este super :D!

   M-a sunat ieri o prietena,si pana la urma m-a convins (habar nu am cum) sa ma duc si eu la "bataia cu apa". Ce a urmat.. cred ca se vede in poze.Ne-am distrat,mi-am luat si faimosul "botez" de la niste tipi pe care nu cred ca i-am vazut in viata mea (totusi au avut noroc ca erau draguti!).. si am cunoscut un cret foarte dulce (mda, imi plac baietii creti,dati-ma in judecata :)) ).
   Mi-am propus ca azi sa nu fiu serioasa,si este destul de usor,pentru ca si ieri m-am comportat ca un copil.
   Oricum a fost super,si as mai face asta de 1000 de ori,dar prietena mea pleaca la mare si nu stiu cine mai e asa nebun sa mearga cu mine ;)).

    P.S: Un reportaj gasiti si aici: http://observator.a1.ro/social/Bataie-cu-apa-la-Galati_65656.html#

     Ce parere aveti despre "activitatea" asta? :) Ati face asa ceva?

    P.S: Poza de mai sus (cea in care suntem toti) a fost facuta mai tarziu,dupa ce ne-am schimbat locatia, pentru ca la Papadie (vezi mai jos) eram chiar langa sectia de politie :) si bineinteles ca am primit cateva "vizite"..

luni, 30 iulie 2012

Tu o sa uiti..


   Tu o sa imi uiti privirea, dar nu vei uita niciodata felul in care te-am privit.
   Tu o sa imi uiti zambetul,dar nu vei uita niciodata ceea ce trezea el in tine.
   Tu  o sa uiti tremurul vocii mele,dar nu vei putea uita ceea ce simteai atunci.
   Tu o sa uiti ceea ce ai simtit pentru mine,dar nu vei putea niciodata uita ca nu ai mai simtit asa ceva pentru alta fata.
   Tu o sa uiti caldura trupului meu,dar niciodata nu vei uita cat de tare te-am strans in brate.
   Tu o sa uiti.. O sa incerci sa ma uiti cu fiecare "ea" din viata ta.
   Si o sa iti dai seama (mult prea tarziu) ca vei cauta in "ea" ceea ce iubeai candva la mine.

   Mai are rost sa iti mai spun ca o parte din inima ta va fi mereu la mine?!

duminică, 29 iulie 2012

Mai mult,dar oare suficient?!



   Poti gasi fericirea in lucruri simple,dar mereu vei alerga dupa ceva mai mult.
   Poti avea un singur prieten,dar mereu iti vei dori mai multi.
   Poti avea orice,dar nu te vei multumi niciodata cu ce ai.De ce?Pentru ca sta in firea ta.Este o trasatura a umanitatii..
   Mereu vei tinti mai sus si niciodata nu vei fi multumit cu adevarat de ceea ce ai.
   NI-CIO-DA-TA!
   Dar daca nu ar fi asa,oare am mai progresa noi?Sau poate ne-am multumi cu mai putin,mult prea putin.  

   Mereu vom vrea din ce in ce mai mult/multe.Dar oare va fi vreodata suficient?Ne vom multumi vreodata cu ce avem?

sâmbătă, 28 iulie 2012

Discutii cu L.


    L. : Te-ai schimbat.
    Eu: Adica?
    L. : Se vede.
    Eu: Nu ne-am mai vazut de mult timp.Unde sa se vada?
    L. : Am vazut pozele pe care le-ai facut in Bucuresti.E ceva.. in privirea ta.E altceva.Parca devii alta persoana.
    Eu : O persoana mai buna?
    L. : Mult mai buna.Sper doar sa ma lasi sa fiu langa tine,si sa fii si tu langa mine.
   Eu : Multumeeeesc!
   L. : Mi-e dor de tine.Poate ne vedem zilele astea..

   Discutii,discutii,discutii..Dar parca imi creste inima de fiecare data cand cineva imi spune ca m-am schimbat.Parca,daca continui asa,voi ajunge sa incep sa cred asta.Si sa ma accept asa cum sunt.
   Mai am multe de schimbat la mine.Si mai am multe sa invat.Si atatea sa cunosc,sa experimentez,sa visez, sa cred,sa uit,sa repet,sa cred.
   Imi era dor de L. Poate trebuia sa ma departez incet-incet de ea.Dar nu ma simteam pregatita sa renunt la poveste,si nici acum nu sunt.O sa las lucrurile sa mearga de la sine.

   Oricum,ar trebui sa ii multumesc.Daca nu ma dezamagea in asemenea hal,daca nu mi-ar fi distrus sufletul, eu nu o mai cunosteam pe una din cele mai bune prietene ale mele.E si ciudat,cum a vazut o postare pe TPU si dupa mi-a vazut blogul si am inceput sa vorbim..e straniu cum unele persoane apar in viata ta chiar cand trebuie.Si reusesc sa te ajute sa te vindeci,fara sa mai ramana urme sau cicatrici.

  P.S:Daca nu stiti cine e L.,las aici alte postari pe care le-am scris atunci,cand ranile nu erau inca cicatrizate:
http://suntfraiera.blogspot.ro/2011/12/prietene-sau.html

vineri, 27 iulie 2012

Sa risc?


 Sunshine nu stiu cum ai reusit sa ma convingi sa vorbesc cu el,si nu imi vine sa cred ca am facut-o,si nici ca a vorbit cu mine.. trecuse o luna de cand nu mai stiam nimic de el :D .Si sunt asa fericita ca nu m-am abtinut (din nou),ca nu m-am multumit doar cu imaginatia mea bogata..
  Am facut si niste prostioare aseara.I-am spus ca o sa ii dau sa citeasca cartea mea,poate ma ajuta (si acum mi-e teama,jur,mi-e teama sa nu isi bata joc de mine).Si m-a intrebat de ce am asa mare incredere in el.Si nu am stiut ce sa ii raspund (de ce?de ce nu pot sa imi raspund nici mie la aceasta intrebare?).
  Si i-am spus si despre blog.Si nu i l-am dat.Si mi-a spus ca o sa il gaseasca singur (dar e imposibil sa il gaseasca,e imposibil,nimeni nu il are..).

  Acum ce fac cu cartea?O sa trebuiasca sa risc banuiesc..Hmm.Macar stiu ca daca isi bate joc nu merita.
 
  Daca nu risti nu castigi. Dar nici nu pierzi

joi, 26 iulie 2012

Ciudat si fara sens


   Imi fumez grabita tigara si stau pe pervaz. 
   Pe pervaz?Ce naiba fac eu aici,ca stau la etajul 4 si am si rau de inaltime..
   Vorbesc cu mine si zambesc tamp.
   Totusi,asta sigur e tutun?!..
   Parca ma ia si ameteala.Si tot nu am inteles ce caut aici.
   Hey, revino-ti!Visele nu sunt niciodata logice.Cum nici postarea asta nu e..
   Hmm.. visez.Visez.Deci asta explica multe.
   Da prostuto,e un vis.E doar un vis.
   Si daca visez .. as putea..as putea sa zbor,nu?!
   Nu o sa poti.Nu o sa reusesti.TU nu o sa poti face asta niciodata.
   Taci.. taci,te rog.. lasa-ma sa incerc.
   Nu!

   Dar nu mai aud nici un "nu".Sunt doar eu..doar eu.Mereu am fost doar eu.
   Si stiu ca pot sa fac asta.Si pot sa jur ca pot sa fac asta.Si ma arunc in gol..
   P L U T E S C 
   ...
   Dar cat dureaza? O secunda? 2? 3? o eternitate?
   In final tot ma izbesc de panamant.Simt durerea..
   Zac..
   Ce usor am ajuns de la extaz la agonie!

   Si ma trezesc.Ce vis tampit!Dar..sunt vie.

   Dar daca sunt vie,de ce ma simt moarta in interior?..

P.S:Mi-ar placea ca anumiti oameni sa nu se mai inspire din trairile mele, chiar daca reusesc sa creeze ceva frumos.. postarile in care imi sunt preluate ideile si imitat modul de a gandi ma umplu de durere.Multumesc!

miercuri, 25 iulie 2012

Jurnal?


  Am (re)citit toate postarile mele.Si m-am regasit..dar am regasit parca si bucati de suflet pe care le credeam pierdute.
  Mi-am dat seama ca m-am schimbat.Eu asta simt.Si momentan asta e tot ce conteaza.. hai sa fiu egoista.
  Ma gandeam la blogul asta.Peste tot sunt amprentele mele,si simt in fiecare zi ca pagina asta devine o parte din mine.

  Nu am mai scris in jurnalul cu coperta albastra dintr-o zi de noiembrie.. intr-o zi cand am inceput un blog. "Casuta" asta.
   ..
  Azi simt ca vreau sa ard jurnalul cu coperti albastre.E plin de nume care au disparut de mult din viata mea, de amprente si de cicatrici.Doar durere..
  Vreau sa ard jurnalul cu coperti albastre,si mi-e teama sa citesc ce am scris odata. Dar oare nu pot sa il ard asa,fara sa il recitesc?!.. Parca nu ma lasa inima..

   Dar blogul asta, blogul asta este un jurnal?Ce ma voi face eu - oare - daca cineva din viata mea il descopera?Ce voi simti cand ma va privi zambind sarcastic, intrebandu-ma "Ce faci, Surasdeamagire?".
  Nu vreau sa imi gaseasca nimeni cunoscut blogul.Nimeni in afara de prietena din Brasov nu trebuie sa stie de el.Nu vreau sa fie vreo persoana cunoscuta care sa ma cunoasca atat de bine cum ma cunoasteti voi, nu vreau sa las cunoscuti sa imi patrunda atat de adanc in suflet..

  Am nevoie de putin ajutor.Credeti ca blogul asta este un fel de .. jurnal?Sau doar o poveste fara sfarsit sau inceput?Sau poate..altceva?

marți, 24 iulie 2012

Acum ori niciodata!


 
  Ma pierd.Putin cate putin,dar din ce in ce mai sigur.
  Am lasat sa plece de langa mine oameni care nu meritau,dar am izgonit si persoane pe care trebuia sa le scot din sufletul meu de multa vreme.
  Am devenit din ce in ce mai egoista.Am cautat motive stupide sa ma cert cu oricine.Prietenii vechi m-au batut pe umar si mi-au spus "asta nu esti tu..o sa astept sa te schimbi,esti puternica si vei reusi". "Prietenii" noi s-au speriat si au fugit.
  Vreau sa fiu singura pentru o perioada.Vreau sa imi purific sufletul si sa mi-l curat de toate amprentele nefolositoare.
  Parca stiu ce vreau,dar vreau sa ma decid si ce drum sa aleg.

  Acum ori niciodata..

luni, 23 iulie 2012

Mozaic de zambete




  Pana sa se nasca,totul parea normal.Sarcina nu era foarte avansata,dar medicii nu aveau de ce sa se ingrijoreze.In urma ecografiilor pe care le facuse femeia nu se descoperise nimic anormal.Ea isi mangaia in fiecare zi pantecul,zambind fericita.Sasha era un copil dorit.Sau ar fi trebuit sa fie..

                                                                     *

  Femeia sa trezi in mijlocul noptii.Intunericul era pretutindeni,acoperind totul cu mantia lui intunecata.In camera se simtea mirosul puternic de mucegai.Femeia stramba din nas,si se ghemui in pat,incercand sa adoarma.Descoperi cu surprindere ca patul era ud.Nu se gandi nici o clipa ca i s-a rupt apa.Sarcina avea doar 7 luni.Incerca sa se ridice din pat,dar cazu pe jos,neputincioasa.Durerea se raspandea in fiecare celula din corpul ei,era o durere intensa,pe care nu o mai simtise inainte.Lacrimile incepusera sa ii curga din ochii mari,negrii.
  Incerca sa isi adune toate puterile si isi striga sotul.Nu intelegea unde putea sa fie.Trebuia sa fie langa ea acum.Pentru o clipa reusi sa se minta,dar dupa cateva momente realitatea isi facu simtita prezenta printr-un gand ce nu ii dadu pace: oare in ce pat dormea el acum?Oare ce umeri saruta,cu ce suvite de par se juca? Oare printre ce asternuturi isi mai pierduse o bucata din suflet?..
  Nu ar fi fost prima data cand disparea in mijlocul noptii.De cand ramasese insarcinata chipul ii era luminat de o lumina placuta care parca o intinerea,dar trupul ii era tot mai deformat.Isi amintea ca fusesera zile cand se privise in oglinda si ii fusese sila de propria persoana.
  Gandurile nu ii mai dadeau pace,iar durerea era din ce in ce mai intensa.Femeia iesi incet din camera si cobora cu greutate scarile,dar o ciudata amorteala o cuprinsese.Picioarele parca nu o mai ascultau,iar mainile ii tremurau nervos.Cateva secunde mai tarziu,se prabusi in mijlocul camerei,inconstienta.

                                                                         *

  Deschise ochii incet,incercand sa se obisnuiasca cu lumina din camera cu peretii prea albi.Barbatul care se afla in fata ei purta un halat alb si nici nu baga de seama ca femeia se trezise.
  - Un..unde sunt?
  Femeia se uita panicata in jur,parca incercand sa gaseasca ceva de care sa se agate.
  - La spital.
  - Cine m-a adus aici?
  - Menajera.
  Barbatul isi pregati seringa.Femeia simti o intepatura,si parca totul in jur incepu sa se clatine.
  - Si sotul meu? intreba ea,cu ultimele puteri.
  - Nu este aici..
  "Nu este aici" repeta,parca incercand sa se convinga ca acesta era adevarul.Iar dupa o fractiune de secunda, totul in jur devenise negru..

                                                                            *

  Femeia era in sala pentru operatii de cateva ore.Din cauza ca nu fusese adusa la timp era intr-o stare critica. La fel si copilul pe care il purta in pantece.Medicii reusisera sa o opereze,dar copilul nu respira cum trebuie. Iar inima mamei batea haotic.In timp ce trupul femeii era strabatut de socuri electrice iar medicii incercau disparati sa o salveze,copilul era lovit de una din asistente.
  - Trebuie sa plangi! se rasti ea la el,de parca ar fi inteles.Trebuie sa plangi,ca sa stiu ca traiesti.. Hai micuto..
  Dar copilul nu scancea.Zambea ca pentru el,neintelegand ca in lumea lor nu avea voie sa zambeasca, ca fericirea era ceva interzis.. Zambea,captiv in propria iluzie.Zambea de cand o vazuse pe mama lui, si nu stia ca ea putea sa moara in orice clipa.

                                                                              *

  Trecusera cateva zile.Starea femeii era stabila,si ea se simtea destul de bine.Dar nu trecuse nici o clipa sa isi vada copilul.Toata dragostea ei se transformase in ura,si isi dorea sa il abandoneze intr-un centru de plasament cat mai repede.Uitase ca il purtase atata timp in pantece,ca era parte din ea.. uitase la fel de repede cum sotul ei o uitase pe ea.
  Alesese sa sacrifice fericirea propriului copil pentru fericirea ei.Si nimeni nu o putea condamna.

                                                                               *

  Oare asa este in viata?Oare cati oameni sunt sacrificati pe altarul propriei fericiri?Oare fericirea poate fi egoista?
  ..
 Sunt atat de multe intrebari si parca si mai multe raspunsuri. Si nici un raspuns nu poate fi considerat un "adevar absolut".. Depinde de persoana.

 Ne nastem plangand,dar incepem sa zambim cand privirile ni se intersecteaza cu privirile mamei.Pe parcursul vietii intalnim tot felul de dezamagiri,si mereu cand spunem "nu pot sa trec peste asta" reusim in cele din urma sa depasim acel obstacol.
 Imi place sa cred ca fericirea e ca un mozaic.Adunam piese zi de zi (cu fiecare zambet sau vorba buna)si incercam sa constuim ceva cat mai frumos.Si pe masura ce crestem, piesele sun din ce in ce mai multe.Dar orice dezamagire produce in acel frumos mozaic crapaturi,si exista un moment cand piesele cad.Toti am trecut prin asta.Trebuie doar sa fim puternici,sa invatam sa adunam piesele de pe jos si sa le lipim la loc.Asta depinde doar de noi..
  Fericirea are alte forme in functie de varsta: la 2-3 ani esti fericit ca inveti sa mergi, in prima zi de gradinita ca un copil isi imparte jucariile cu tine,pe la 7 ani ca poti descifra alfabetul,putin mai tarziu fericirea vine odata cu prima iubire neimpartasita,apoi urmeaza prima imbratisare,primul sarut, prima prietenie sincera..
 Cu siguranta esti fericit cu adevarat cand simti ca duci viata pe care ti-ai dorit-o si nu ai schimba nimic din acest prezent dureros de placut.Zambesti foarte des,radiezi,si probabil ti-ai dori ca toti oamenii sa fie ca tine.
 Ar trebui sa mai mentionez ca dupa umila mea parere, fericirea noastra depinde in mare masura de noi.Trebuie sa stim ce ne dorim si unde sa o cautam.Avem nevoie si de "furnizori externi",dar rolul lor nu este unul atat de important.. Noi trebuie sa stim ce vrem si sa ne cunoastem suficient de bine.


  Fericirea ar trebui sa fie o rasplata,nu un scop.

  
 

 Articol inscris in MWB 32 scris dupa urmatoarea tema propusa de  Irealia.:
Fericirea!
- O trăieşti mai intens în fragedă pruncie sau creşte odată cu tine?
- (Cum) recunoşti simptomele fericirii?
- Reuşeşti să te faci „vinovat” de propria-ţi fericire sau ai nevoie de „furnizori” externi?

duminică, 22 iulie 2012

Din viata


  - Trebuie sa te porti frumos cu ei.
  O privesc cu o spranceana ridicata.Nu ma simt capabila sa fac altceva si ridic din umeri.Bunica se joaca cu o bucata din cordonul de baie.
 - De ce?
 - Pentru ca au bani.
  Simt ca ma inrosesc la fata.Sentimentul de furie incepe sa isi faca simtita prezenta,dar vreau sa ma controlez.Din milioane de motive,ea l-a gasit pe cel mai stupid.Pe cel care doare cel mai tare.Pentru ca imi aminteste de o partea a fiintei ei pe care o detest.
  - Trebuie sa ma port frumos pentru ca suntem rude.
  - Dar au bani..
  Ma uit la ea si ma rog sa nu zic vreo tampenie.
  - Stii,bunicul tau avea pensia de 15 milioane.Daca traia,tare bine mai era.
  Nu bunicul.Nu nu nu.Taci.Te rog.
  - A murit.Nenoro..
  Isi inghite cuvintele cand vede expresia mea.Dar nu mai pot,pe cuvantul meu!
  - Am impresia ca iti este dor mai mult de banii lui decat de el.Mereu dai vina pe el ca te-ai imbolnavit,de parca diabetul se ia asa,din doua vorbe!Stiu ca pentru tine era doar un betiv,dar macar isi cumpara bautura din banii lui,si nu facea scandal.Niciodata nu a facut scandal.Pentru tine doar banii sunt importanti,nu? Putea sa moara linistit,atata timp cat iti aducea postasul pensia era totul roz,corect?
  I se umezesc ochii si o privesc si eu,socata.Nu mai zic nimic.Nu mai zice nimic.Tacerea asta parca ma omoara,incet incet.Trebuia sa ma controlez.Si pentru mine banii sunt importanti.Dar nu chiar asa..
  Ma intorc si plec.Nici nu stiu daca ar trebui sa imi cer scuze.Dar nu trebuia sa vorbeasca de el.Nu asa. Mereu aduce vorba de banii lui.Si asta doare.Banii nu pot cumpara iubirea sau respectul.
  Acum sunt in camera mea si simt ecoul vorbelor rostite atunci.Zgomotele orasului ma nelinisteste, dar parca ma bucur ca nu m-a pus sa aleg intre ea si el.Probabil stia deja raspunsul..
  
  Ea nu stie cum e sa iubesti pe cineva atat de mult,incat sa fii in stare sa ii dai din zilele tale ca sa traiti amandoi la fel,sa muriti in aceeasi zi,la acelasi ceas,zambind..

  Moartea e o granita a vietii,dar nu si a iubirii..

marți, 17 iulie 2012

Dileme (*)


   Mi-am stins tigara mult prea devreme,
   dar fumul era innecacios si nu puteam sa respir,
   probabil nu eram obisnuita,erau aceleasi tigari pe care le fumai si tu..
   Acum am acelasi gust ca al tau,dar de ce nu sunt fericita?

   Am ascultat aceeasi melodie pe care mi-o cantai,
   dar versurile parca nu mai aveau acelasi sens,
   acum pareau doar niste cuvinte oarecare,iar sunetele ma scoteau din minti.
   Dar daca ai canta tu aceasta melodie,oare ce as simti?

   Am gustat din nou din aceeasi bautura,
   dar nu am reusit sa ma imbat cu iluzii si sperante,
   alcoolul avea acum un gust amar, necunoscut..
   Oare chiar e aceeasi bautura?

   Am simtit din nou acelasi fior cunoscut,
   dar in acel moment cercetam curioasa niste ochi verzi,
   iar in ei nu se oglindea aceeasi scanteie.
   De ce nu am putut sa ma indragostesc iar?

   Am crezut ca am inchis dragostea ce ti-o purtam intr-o carte,
   care nu avea inceput sau sfarsit,
   dar am facut prostia sa o rasfoiesc din nou..
   De ce simt din nou ce simteam atunci?

   In stomac mi-e plin de fluturi ce zboara haotic,
   si eu nu stiu ce sa mai cred,
   mi-e teama sa nu imi gaureasca sufletul..
   Te rog, poti sa imi dai niste insecticid?

   Stii,m-am intrebat de multe ori,
   daca ti-am apartinut vreodata cu adevarat,
   dar nu voi gasi niciodata raspunsul la aceasta intrebare..
   Iubitule,scriitorii au voie sa iubeasca?


  

Un oarecare el



  El e genul de persoana care nu a trait cu adevarat niciodata.
  El nu are prieteni,el fuge de oameni.
  El este scriitor,dar scrie povestile altora.
  El se inspira deseori din alte povesti,pentru ca nu o are pe a lui.Si totusi,el reuseste mereu sa creeze ceva nou si inedit.
  El ar vrea sa fie o persoana obisnuita.
  El e indragostit de o gramada de pixeli,si traieste o iubire virtuala.
  El este prizonier in propria lui lume.
  El nu stie cand sa renunte sau cand sa continuie.
  El analizeaza amanuntit greselile tuturor oamenilor,pentru ca asta e felul lui de a fi.
  El vrea sa isi scrie memoriile,dar nu va reusi niciodata,pentru ca nu ar avea ce sa povesteasca.Cum sa reusesti sa scrii despre tine,cand nu o faci niciodata?!De ce nu incearca niciodata?..

  Eu nu il inteleg pe El.Din multimea de suflete ar trebui sa isi fi gasit deja unul la fel cu al lui.Dar el e mereu singur..
  Eu nu il cunosc,si nu  voi face niciodata.Are un fel de a fi care te plictiseste,care nu te prea lasa sa vezi dincolo de masca.Este pesimist,si crede cu toata fiinta lui in dragoste,dar nu crede ca o persoana va fi capabila sa il iubeasca vreodata.
  El ar trebui sa se schimbe..

luni, 16 iulie 2012

Un suflet ca al meu!


  Cred ca printre cele mai grele (dar si cele mai placute) lucruri in viata asta este sa gasesti persoane care sa iti impartaseasca gandurile,sentimentele sau trairile.
  Prietenia este diferita,pentru ca sentimentele impartite de doua persoane sunt mereu diferite fata de altele. Imi propun ca aici sa vorbesc putin despre prietenii mei,chiar daca multi nu vor vedea aceasta postare (pentru ca nu au link-ul blogului).

   Pe EA o stiu de cand m-am nascut.Parintii nostrii erau prieteni,stateam in apartamente vecine si as putea sa spun ca am copilarit cu ea.Eram ca doua surori.Tin minte ca il dadeam pe fratele meu (care este mai mic cu 2 ani si 7 luni) jos din patut si ne suiam noi :)).Mai imi amintesc si vacantele EAcu ea la bunici.Sau cand incerca sa ma ajute la mate.Cand ne jucam cu papusile,sau de-a profesoara.Cand i-am povestit de prima iubire,si viceversa.Cand m-am tradat.. si cum nu am mai vorbit un an,si dupa am iertat,dar nu am reusit sa uit.Nu eram pregatita sa renunt la poveste..Si nu imi pare rau.Ea merita o noua sansa.Noi meritam o noua sansa..
   Ea m-a invatat ca prietenia nu moare niciodata,ca uneori o noua sansa poate schimba o persoana.. si pentru asta ii multumesc.
  
  Pe EA o stiu de la gradinita.Ne intelegeam foarte bine,dupa in generala am fost in aceeasi clasa.. Intr-un timp ne indepartasem una de alta,dar am reusit sa depasim acel moment si acum suntem bune prietene,chiar daca suntem in licee diferite :D.
  Ea m-a invatat ca prietenia poate trece peste orice obstacol.


  Pe EA o stiu de cand s-a mutat la noi la scoala,in clasa a III-a.Era genul ala de eleva care adora sa invete, iar eu eram exact invers :)).Nu prea ne-am bagat in seama la inceput,chiar daca locuiam in acelasi cartier. Dar s-a intamplat ceva .. intr-o zi in care ploaia nu incetase de cateva ore.Cand ma duceam acasa, am cazut intr-o balta,pe strada! (deh,sunt mai aiurita de felul meu).Ea m-a ajutat sa ma ridic (nici acum nu stiu de unde a aparut) si am plecat acasa impreuna.Dupa,am vorbit foarte mult si am ajuns sa o cunosc mai bine. Am devenit prietene foarte bune,am facut multe prostii impreuna,am dormit una la alta, ne-am facut temele impreuna,ne-am promis ca vom fi impreuna mereu,indiferent de piedici..
  Ea m-a invatat ce dulce este o prietenie,cand exista si o doza de nebunie pe undeva pe acolo!

  Pe EA am cunoscut-o cand a venit la noi la scoala in clasa a IV-a.Era foarte copilaroasa,si la fel eram si eu. Stiu ca ne jucam cu papusile dupa ore,si uneori uitam si sa ne facem temele :)).
  Ea m-a invatat ca e bine sa fii mereu copil,sa iti pastrezi puritatea sufletului.


  Pe EL l-am cunoscut in vacanta de vara.Era amuzant si am aflat ca vom fi colegi.Am vorbit mai mult, si ne-am inteles din prima clipa.
  M-a invatat ca poate exista o prietenie sincera intre un baiat si o fata, chiar daca uneori pare imposibil.  

  Pe EA am cunoscut-o in vacanta la bunici,si am aflat ca suntem din acelasi oras.Ne vedem foarte rar,dar mereu ne intelegem bine si ne spunem toate secretele.
  M-a invatat ca prietenii raman prieteni indiferent de timpul in care nu reusesc sa vorbeasca.  

  Pe EA am cunoscut-o pe blog.Am vorbit multe luni,ne intelegeam foarte bine.Era ceva ciudat, parca gandea ca mine,si trecuse prin tot ceea ce trecusem si eu.Nu am mai intalnit o persoana care sa fie aproape ca mine.Repet,e ciudat,pare ireal.. 
  Cand ne-am intalnit in Brasov,am stiut ca vom fi prietene pentru toata viata, indiferent de distanta care o sa fie intre noi.
  Atunci cand vorbesc cu ea,ma simt cu adevarat EU.. 
  M-a invatat ca prietenia nu tine cont de distanta dintre oameni.Ca o poti "gasi" in cele mai neasteptate locuri.Ca prietenia este cea mai importanta..


  Consider ca prietenia adevarata nu are termen de valabilitate.O prietenie poate dura o viata,daca ambele persoane se inteleg si isi acorda interesul.Orgoliile si interesele nu isi au locul intr-o prietenie. Nici minciuna sau falsitatea.
  Cred ca este usor sa iti faci un prieten,dar mai greu sa il pastrezi.

 Cele de mai sus sunt povestile mele,dar sunt convinsa ca si voi aveti prieteni si ati trecut prin experiente extraordinare!
  Oamenii fara prieteni cu siguranta simt ca ceva lipseste din viata lor.Si e ciudat,sa nu ai prieteni .. Dintre atatea persoane cu care intrii in contact zilnic,sa nu resusesti sa gasesti nici un suflet aproape de al tau!Parca mi-e groaza si sa ma gandesc la asta..
  Mi-as dori ca fiecare sa gasim acea persoana care sa ne inteleaga dintr-o privire,si daca sunt mai multe persoane,cu atat mai bine! :D 
  Mi-as dori ca fiecare sa gasim niste suflete asemenea alor noastre..
  
  P.S:Acum vad cat de mult am scris.. Dumnezeule!Dar mi-a placut atat de mult tema,ca nu m-am putut abtine sa nu ma gandesc la toti prietenii mei :D. 

  Articol inscris pentru MWB cu urmatoarea tema alesa de Irealia:
    Are prietenia termen de valabilitate?
    Poate distanţa distruge anii de gânduri împărtăşite cu o persoană sau mai multe?
    Cât valorează ego-ul personal şi orgoliul într-o relaţie de prietenie?"

duminică, 15 iulie 2012

Ucide-ti dragostea


  Azi ma simt .. libera.
  Ti-am uitat privirea albastra.Am uitat cand te suparai ca eram mai buna la info ca tine.Am uitat si cum radeai cu (si uneori de) mine,am uitat si cand imi citeai poeziile,imi zambeai si imi corectai greselile. Credeam ca atunci cand o sa pleci nu voi reusi sa scriu,ti-am spus vreodata asta?!Cred ca nu..
  Am crezut ca atunci cand o sa pleci nu voi mai reusi prea curand sa scriu.Am crezut ca imi vei lua acea parte frumoasa din mine.Dar stii ce?Am inceput si o carte,pe care sper sa o termin pana in iarna..si parca am mai multe idei ca niciodata.Odata cu plecarea ta mi-am recuperat o bucatica de suflet,si ma bucur..chiar daca o voi pierde din nou in clipa cand iti voi cerceta ochii albastrii..
 
  Am sa transform iubirea ce ti-o port in literatura,iar dragostea mea va muri intre paginile unei carti!
  Dar..dar daca va renaste de fiecare data cand voi (re)citi cartea,ce ma fac?

joi, 12 iulie 2012

Ma vezi,dar nu simti..


   Ma vedeai cum te privesc.
   Dar nu simteai ce imi doream sa iti transmit.
   Poate  sigur nu ma pricep eu prea bine la chestia asta.
   Dar trebuia sa iti dai seama!
      ...
   Sunt ganduri prea tampite,si ma trezesc cu imaginea ta in mintea mea.Este acolo,si singurul lucru pe care il pot face e sa ma prefac ca am uitat de existenta ta.
   O sa ne vedem in 59 zile.. hmm..parca deabia astept sa se termine vara.Si totusi,cum sa renunt la prieteni, piscina,dormitul pana la ore tarzii, inghetata, cursurile de engleza unde proful este atat de dragut si are un accent britanic care iti da fiori?! Ah, ora trecuta ne-a si cantat ceva la chitara (proful) :)). Eram moarta!!
     ...
   Ma uit la ceas si imi dau seama ca e prea devreme.Prea devreme pentru un "noi".Aseara nu am reusit sa te bag in seama.. mi-a fost prea teama.
   E prea devreme..e ora 8 si ceva.. ma duc sa ma culc (din nou).Sper ca pot sa te visez.Ca tu doar in vis esti al meu..

Sa publici o carte..?!


 - Ce e asta? ma intreaba,cand imi gaseste pe leptop un document word "ascuns" printre niste poze facute acum o saptamana in Brasov.
  - Nimic. Eu zic ca mai bine il inchidem si iti arat un site dragut.
  Mhm?Cu cine cred ca vorbesc?E prea tarziu.. L-a si deschis.
  - Wow,tu ai scris asta?
  - Stii ca uneori ma mai apuca..
  - Lasa-ma sa citesc.
  Nu mai am cum sa o opresc,si o las sa citeasca in liniste.Eu ma duc in bucatarie si caut ceva de baut.Ea vine,ma imbratiseaza si imi spune ca am cateva mici greseli,dar ii place foarte mult tot ce am scris si ca vrea sa o citeasca pe toata cand o voi termina.Apoi schimbam subiectul.
  Seara,nu am somn.Ii trimit un mesaj: "ce vis tampit am si eu..imposibil :))". Imi spune ca trebuie sa ma tin de treaba,ca abia am inceput,ca e vacanta si am timp.. Adorm.
 
  Si totusi,sa publici ceva in .. Romania, o tara in care scriitorii nu sunt prea promovati, pare imposibil..

luni, 9 iulie 2012

Unui strain

     
                    Straine,

  

Tu nu o sa intelegi niciodata de ce am plecat,cand impreuna puteam avea totul.Dar nu trebuie sa intelegi.Vreau ca atunci cand inchizi ochii,gandindu-te la mine,sa simti exact ce simti acum.E o poveste prea frumoasa ca sa o stric eu,caci stii si tu - nu vom putea trai fericiti pana la adanci batraneti.Viata nu este un basm,iar in prezentul asta nu este timp pentru noi..
  Nu dau vina pe mine.Te-ai straduit atat de mult timp sa ma intelegi,sa ma ajuti,sa ma indrumi. Eu imi doream doar sa ma accepti asa cum sunt,dar nu ai vrut sa ma asculti.Ai incercat sa imi descifrezi zambetele,sa imi afli toate secretele,sa imi citesti gandurile.. si pana la urma ce ai obtinut?! Finalul povestii noastre era inevitabil.
  De ce nu ai putut sa intelegi ca aveam nevoie de momente cand imi doream cu toata fiinta sa fiu singura?Ca atunci cand eram doar eu,o tigara aprinsa, un stilou si o foaie de hartie pur si simplu rataceam prin propriile ganduri?Ah,cat de multa ura era in sufletul tau!Urai faptul ca, de cand te cunoscusem, eram atat de ocupata sa traiesc prin povestea noastra ca nu mai reuseam sa scriu.Da iubitule, eu respiram prin tine,parca eram un singur trup.. Dar te-ai intrebat de ce nu mai scrisesem de atat de mult timp?De ce, dupa nopti singuratice si atat de multe ganduri nespuse foile de hartie ramaneau tot albe?! Eu simteam ca as fi incercat in zadar sa creez un personaj masculin - nici unul nu se putea ridica la nivelul tau.Eu nu puteam descrie perfectiunea,si tu erai perfect pentru tine..
  Imi pare rau ca nicioata nu ai reusit sa imi citesti gandurile.Ar fi fost un semn ca eram sortiti unul celuilalt,ca eram suflete pereche.Poate asa a fost sa fie.Eu nu te condamn.Macar reuseai sa imi intuiesti unele ganduri.Ne intelegeam..
  Iubitule, e tarziu.E tarziu si eu inca scriu o scrisoare pe care nu sunt hotarata daca sa ti-o trimit sau nu.Mi-e teama ca aceste randuri te vor face confuz,ca nu ma vei mai intelege nici cat m-ai inteles pana acum,de parca am vorbi alta limba.. Mi-e teama de tine, de ce reusesti sa faci din mine cu o singura privire,dar cel mai tare mi-e teama ca m-ai putea face sa cred in povestea noastra.
  Tu stii cum sunt.Eu m-am resemnat deja cu destinul meu.Scriitorii nu apartin unui loc sau unei persoane.. si sper sa intelegi ca nu iti voi apartine niciodata.
  De cele mai multe ori ma lupt cu mine, cu ganduri contradictorii sau cu idei nebune.Ma lupt cu acea parte din inima care se incapataneaza sa bata pentru tine.In mine se da cea mai crunta batalie,dar iti jur ca ratiunea va castiga.Nu pot sa iubesc.Nu pot sa iti apartin in totalitate.Si aleg sa fug, nestiind daca asta este o dovada de lasitate pentru ca nu am trait povestea pana la capat sau de curaj pentru ca am reuntat inainte sa distrug totul.
  Straine,tu nu ai reusi niciodata sa ma cunosti cu adevarat.Mi-ai vazut doar o masca,si te-ai indragostit,nestiind ca este doar o iluzie.Imi pare rau pentru greselile mele,imi pare rau ca fug, imi pare rau ca vei cauta in privirea copilului de mai tarziu umbra ochilor mei..
  Imi jur ca asta e ultimul lucru pe care il scriu pentru tine.Sper sa ai o viata fericita, alaturi de cineva care sa te merite.Nu ca mine.. E prea devreme sa te distrugi,sa ne distrugem amandoi. Iubirea noastra nu are nici un rost,e nefireasca,trebuie sa ne oprim cat mai avem cum.

                                                            




                                                                       Te imbratiseaza pentru ultima data,
                                                                    o straina care a inceput din nou sa scrie


Articol scris pentru MWB dupa o tema propusa de Tibi:
  
   Monologul interior: oricât de mult am analiza oamenii, nu vom ști niciodată cu adevarat ce gândesc ei.
   Ce fac oamenii când sunt singuri în mintea lor?
   Putem citi gândurile oamenilor sau doar ne permit ei să le intuim?
   Oamenii se luptă cu viața sau doar cu sinea lor?


  Alte articole inscrise in concurs: Esti sigur de ceea ce vezi?

Demonul



 " (..) crezuse ca literatura este o opera de inspiratie,ca talentul inseamna darul de a auzi anuminte cuvinte - pe care urechea celorlalti nu le aude - si de a le asterne pe hartie;a le dicta mai mult, un ceas, doua, cinci, pana oboseste mana.Si asista acum la lupta aceea surda impotriva materiei(..).
  - Ai scapat de demon? ma cerceta, mangaindu-mi fruntea."
                                                                     (Mircea Eliade - "Nunta in cer")

  Oare talentul e ca un demon?Oare noi,oamenii astia care simtim nevoia sa scriem,suntem sub influenta a ceva mult mai puternic decat propria ratiune?

  Am incercat sa nu mai scriu.Sa imi uit gandurile,sa nu le scriu.Nu am reusit.Dorinta era mult prea puternica.. E ceva mai presus de mine.E acel "ceva" care ma face uneori sa adorm la cele mai tarzii ore, dupa ce m-am concentrat foarte mult timp in fata unei foi de hartie care nu ramane niciodata alba.E acel "ceva" care face parte din mine..

  Nu stiu daca in toti se afla acest demon.Poate unii doar pretind ca il au,desi nu ii inteleg.Si nu stiu nici daca este un blestem sau un dar, o obsesie sau ceva firesc..

duminică, 8 iulie 2012

Durere in suflet.



  Simt o durere in suflet care ma macina,si parca ma face sa uit cine sunt.
  Vreau sa ma schimb.Imi doresc sa ma schimb.Mai am doua luni de vacanta si voi reusi.. Dar mi-e teama. Mi-e teama ca,atunci cand voi zambi,sa privesc intr-o oglinda oarecare si sa nu imi mai recunosc zambetul.Si mi-e teama sa nu ma indepartez de oamenii pentru care am luptat atat de mult..
  Uneori vreau sa il sun,si ma abtin cu greu.Mai am momente cand adorm plangand si ma trezesc zambind,dar de multe ori nu imi regasesc zambetul..  Ce diferenta,dintre eu "a lui",si acea "eu" care eram inainte sa il cunosc..
  Vreau sa ma schimb.Dar persoana in care vreau sa ma transform e aproape opusul celei care sunt acum.Si doare..

sâmbătă, 7 iulie 2012

Un vis ciudat




  Mergem amadoi pe o straduta pustie.Nu ne privim,dar parca felul in care imi strange mana imi spune multe. Observ un magazin de antichitati,si il rog sa ma urmeze.Ma uit la o vaza mare,aproape transparenta.. simt nevoia sa o ating,si cand fac asta,vaza se sparge si multe cioburi colorate se imprastie pe jos.Ma aplec si incerc sa strang cioburile,dar ma tai si incep sa sangerez.
  Ma duc spre vanzatoare,nepasandu-mi de rana pe care cioburile mi-au provocat-o.El ma urmeaza tacut,si parca tacerea asta a lui doare.
  - Trebuie sa platiti, imi spune vanzatoarea putin nervoasa.
  Caut in geanta,dar nu gasesc decat o cutiuta mica,din argint.Este in forma de inima si pare destul de veche. Ii intind cutia vanzatoarei,iar aceasta zambeste multumita.Si pleaca.
  - Sa mergem, ii spun lui.Nu imi place locul asta.
  - Nu pot.
  - De ce?
  - Mi-ai amanetat sufletul.

   Ma trezesc parca mai obosita decat eram cand am adormit.Si parca atat de multe intrebari am in minte..

   Am fost la munte.In Brasov.M-am intalnit cu o buna prietena,pe care am cunoscut-o aici - pe blog.A fost extraordinar.Imi cer scuze ca nu am mai scris.Promit sa ma revansez :D am venit cu atat de multe idei..

marți, 3 iulie 2012

Fericire..


  Multi oameni alearga dupa fericire,facand din asta un scop al vietii lor.Dar gresesc..
  Fericirea nu ar trebui sa fie un scop,ci o rasplata.O rasplata pentru cei care nu se tem de ceea ce cred alti oameni despre ei.Unde sunt acei oameni carora nu le pasa ce gandesc ceilalti?Unde sunt acei oameni care nu uita sa fie ei,indiferent de conditii sau circumstante? Unde sunt aceia pe care ii putem numi oameni?
  Daca te intrebi de ce nu esti fericit,ar trebui sa iti dai seama ca ceva in viata ta nu este asa cum ti-ai dorit.Nu esti fericit,dar macar stii ce vrei?Stii unde vrei sa ajungi?Stii cine vrei sa fii?
Incearca doar sa fii 100% tu.Fii om.Restul chiar nu conteaza..

luni, 2 iulie 2012

Bal mascat



   Statea ghemuita,privind in gol.Mai avea putin si plangea,dar reusea sa se abtina.De-a lungul vietii isi inghitise atat de multe lacrimi,ca nu mai conta daca plangea sau nu.. dar ca intodeauna,se abtinea.
 - Nu voi intelege niciodata de ce m-au obligat sa merg la psiholog.Nu la mine este problema,ci la ei.. Nu sunt nebuna.
 - Nu sunt psihiatru.Bineinteles ca nu esti nebuna.Acum spune-mi tot ce ai pe suflet.
 Psihologul o analiza cu o privire inexpresiva.
 - Nu mai pot sa ma mai prefac.Ma intelegeti?
 - Cum vezi tu viata?
 - Ca un joc.Toti se joaca,si prea putini sunt aceia care se tem sa raneasca.
 - Stai,stai putin.. ai zis ca viata e un joc.Ce fel de joc?
 - Imaginati-va un bal mascat.Nimeni nu vrea sa renunte la propria masca.Parerea celorlalti e prea importanta.Mult prea importanta..
  In ochi ii aparura primele lacrimi.Psihologul o privi zambind si ii intinse o batista.
 - Tu te ascunzi dupa o masca?
 - Ca toti ceilalti,da.. Si incep sa ma urasc pentru asta.
 - "Urasc" poate e un cuvant prea mare..
 - Ba nu,eu chiar asta simt.
 - De ce "te ascunzi" sub o masca?De ce ti-e frica sa arati tuturor cine esti cu adevarat?
 Copila isi musca buzele.
 - Mi-e frica..
 - De?
 - De oameni.
 - Ti-e frica de tine..
 Il privi surprinsa.
 - De mine?
 - Bineinteles.Gandeste-te: oamenii in si pleaca.Parerea lor nu ar trebui sa conteze.Ai vrea ca ei sa te placa pentru ceea ce esti,sau sa adore o masca a ta?Gandeste-te ca atunci cand vei dori sa renunti la masca, nu vei avea nici o certitudine ca ei vor simti aceleasi lucruri pentru tine.
  - Cred ca aveti dreptate..
 - Esti inca tanara,ai toata viata inainte.Vei mai cunoaste atatea persoane,vei vizita atatea locuri,vei imparti atatea zambete si cu siguranta vei mai varsa si alte lacrimi.. doar incearca sa fii tu.
 - Nu cred ca voi reusi sa scap de masca asta.. uneori o confund cu propriul chip.
 Psihologul se ridica, ii lua batista din mana si ii sterse lacrimile.
 - Ai facut-o deja.M-ai lasat sa vad dincolo de ea.. si asta e tot ceea ce conteaza.

  Articol scris pentru BLOG POWER 29 scris dupa urmatoarea tema propusa de mine:


  Iluzii/măști: - adesea oamenii aleg să își ascundă sentimentele. Mulți vor să pară altcineva și mulți oamenii își poartă propria mască.
  Care sunt motivele pentru care cineva ar alege să-și poarte propria mască? 
  De ce ar avea nevoie cineva să se elibereze de propria mască? 
Ce s-ar întâmpla dacă oamenii care poartă o mască ar renunța la ea și ar alege să nu se mai prefacă?
  Alte articole inscrise: Masca
  Port masti de cuvinte
  Eu sunt carnavalul
  Omul cu o mie de fete



 P.S:Nu stiu sigur daca am voie sa particip,dar e o tema aleasa de mine si chiar mi-am dorit sa scriu un articol cu tema respectiva :D abia astept sa vad si alte articole,si va invit sa va inscrieti cat mai multi!