miercuri, 2 ianuarie 2013

Parfumierul



     Intrase in camera intunecata cu un scop bine conturat, dar pe care il uitase de indata ce simti mirosul de ranced, aparent imposibil de suportat. Tusi usor si isi apasa pasii pe treptele inguste, reusind sa le coboare cu o gratie de care nici macar nu era constienta. Bajbai prin intuneric cautand un intrerupator pe care il gasi imediat. "Am mai fost aici?" se intreba ea atunci, dar ideea i se stinse intr-un murmur de uimire atunci cand observa tabloul dezolant care abia incepea sa se contureze in fata privirii ei albastre.
    Podeaua era plina de foi mototolite si ingalbenite de trecerea timpului, toate pline de un altfel de scris. Pe o masuta scunda zaceau imprastiate zeci de sticle de parfum. Unele erau aproape goale, altele pareau sigilate. Praful se depusese in straturi groase de amintire pe unele recipiente, dar altele aratau de parca ar fi fost curatate cu cateva ore in urma. Unele erau rasturnate, altele abia se sprijineau de celelalte sticlute. Existau si recipiente care erau grupate, dar si sticle care erau puse la o distanta considerabila de celelalte chiar daca pe masa nu era foarte mult loc liber. Modul in care proprietarul le asezase parea unul haotic, iar ea se intreba cateva clipe daca poate exista ordine in haos.
     Fata isi musca buza de jos si ridica privirea. Tavanul inalt era plin de panze pe paianjen care reusea sa creeze un labirint al uitarii. Isi cobora pleoapele urmand drumul parcurs de niste tevi aproape imposibil de observat, un drum ce parea ca porneste de oriunde si nu se termina nicaieri. Abia atunci isi dadu seama ca in fata ei trona impunatoare o biblioteca constuita din lemn masiv, acoperita cu acelasi praf aromat cu uitare. In loc de carti pe rafturile bibliotecii se aflau alte sticle de parfum, toate deosebite si nici una parea ca nu seamana cu alta. Lumina plapada a becului mangaia recipientele frangandu-se in mii de raze multicolore. Ea contunua sa admire spectacolul dulce-amar ce ii dadea un sentiment de siguranta, emotie imposibil de explicat.
     Nu observase perechea de ochi caprui si banali ce o priveau din spatele unor sticle de parfum. Oameni cu ochi ca ai lui erau cu milioanele, dar cineva care sa o poata privi ca el nu mai exista nicaieri in acel Univers. Privirea lui era incarcata de emotii contradictorii, sentimente pe care nu le mai simtise niciodata se zbateau inaunturul lui aidoma unor serpi ucigasi iar lui ii era teama ca pentru un astfel de venin nu ar fi gasit niciodata un antidot. 
    Pentru o clipa si-ar fi dorit sa poata sa o dea afara, sa o sperie la fel cum facuse cu majoritatea oamenilor care ajunsesera din greseala in camera lui modesta. Nu accepta ca nimeni care ajungea aici din greseala sa ii invadeze spatiul personal, dar ea cu siguranta nu era la fel ca toti ceilalti. O privea in continuare cum admira spectacolul mut de lumini, fascinata fiind de o taina ce ii era imposibil de inteles. Inca nu stia ce il tintuieste in loc si il face sa isi simta picioarele ca de plumb, blocandu-i orice tentativa de a face vreun gest care ar putea-o sa o apropie sau sa o indeparteze, oricare din aceste doua variante. 
     Ea intinse mana atingand o sticla de parfum ce se afla chiar pe raftul din fata ei. Suprafata rece ii trimise in corp zeci de fiori, un amestec de teama, dorinta si ceva nedefinit. Isi retrase mana brusc, speriata, miscarea brusca facand sticla sa vibreze in miscari neasteptate. Parea un dans haotic al carui final era inevitabil: sticla se prabusi pe podea frangandu-se in zeci de cioburi, iar zgomotul straniu pe care il produse ii facu pe amandoi sa tresara. Lichidul rozaliu se prelinse in finii fine pe podea si imbiba foile galbui. Un miros dulceag umplu toata incaperea.
     El iesi din ascunzatoare cu mainile intinse, alergand spre sticla de parfum care se sparsese. Intr-o clipa uitase de fata si de efectul pe care ea il avea asupra lui, de toate intrebarile pe care privirea ei oceanica i le inspira. Acum conta doar munca lui, nimic altceva.
     Aparitia brusca a baiatului o sperie groaznic. Ea se dadu cativa pasi mai in spate si se ghemui intr-un colt al camerei, speriata. Isi lasa trupul sa curga de-a lungul peretelui intr-o miscare aproape necontrolata si se trezi cu spatele sprijinit de suprafata plata. Ochii i se umezira involuntar iar mainile incepura sa ii joace in spasme imposibil de controlat. Continua sa il priveasca fix, cu inima continuand sa ii bata intr-un ritm anormal de rapid. Nu avea de unde sa stie, dar felul in care ea il privea era identic cu modul in care o privise si el din spatele sticlelor de parfum. Isi stranse in pumni rochita scurta de in, jucandu-se nervos cu materialul moale care se incapatana sa revina la forma initiala chiar si dupa ce era frant in palmele ei moi.
     El stranse cu atentie cioburile, pana cand isi dadu seama ca munca lui este absurd de zadarnica. Rasturna gramada de cioburi inapoi pe podea si gandurile i se indreptara din nou la ea. Se ridica in picioare si cerceta cu privirea fiecare colt al incaperii, parca temandu-se ca ea sa nu fi plecat, dar fata il privea in continuare fix din coltul in care se ghemuise.
     - Imi pare rau, sopti ea lasandu-si privirea in pamant.
     Acum, ca el era atat de aproape de ea si deabia o observase ii parea imposibil sa il priveasca. Se multumea doar sa ii simta prezenta, parca spernad ca ceva se va intampla, nici ea nu stia ce.
    - Nu trebuia sa faci asta, ii raspunse el calm.
    Baiatul privi in gol gandindu-se ca daca altcineva i-ar fi spart sticla de parfum - oricine altcineva - s-ar fi enervat ingrozitor. In mod ciudat, acum era insa cuprins doar de tristete, gandindu-se cum consecintele gestului ei nesabuit urmau sa isi faca simtita prezenta. Fata nu era constienta de aceste urmari si inca suradea, privind podeaua si strangandu-si in pumni rochita de in.
     - Ce cauti aici? o intreba el aparent indiferent.
     - Nimic.
     - "Nimic" nu poate fi un raspuns. Toate actiunile noastre au un sens, un scop, o esenta.. intelegi?
     Fata isi ridica ochii din podea si il privi. Albastrul privirii ei se impleti cu noaptea din ochii lui, dandu-le amandurora un sentiment straniu pe care nici unul dintre ei nu era pregatit sa il recunoasca sau sa il accepte. Schimbul de priviri dura doar o clipa si apoi fiecare se uita in alta parte, dar in sufletul amandurora se imprimase dorinta ca acea clipa sa fie prelungita la infinit, dorinta aproape imposibil de controlat.
     - Atunci nu stiu ce caut, spuse ea simtind cum vocea ei capata o alta tonalitate, influentata fiind de emotia pe care incepea sa o simta.
     - Sunt atat de multe parfumerii..
     - .. dar pasii m-au adus aici, nu? completa ea.
     El o privi socat, intrebandu-se daca ea poate citi ganduri sau reuseste doar sa vada lucruri pe care altii nu le vad. Era imposibil, si totusi..
    - Simt ca am mai fost aici, spuse ea imprastiindu-i pulberea gandurilor.
    - Dar.. cand?
    - Intr-o alta viata. Sau intr-un vis poate. Daca visez chiar acum?
    - Daca visezi avem acelasi vis amandoi.
    Baiatul se aseza langa ea, dorind sa ii evite privirea, dar inconstient cautandu-i caldura trupului.
    - Vrei sa te ajut sa iti dai seama ce cauti?
    Fata isi inclina capul, aprobator. In miscare, lumina se juca printre buclele ei satene la fel cum facea cu sticlele de parfum. Parfumierul observa socat acest amanunt. "Imposibil" isi spuse el.
     - Cauti un parfum. Toti cauta un parfum, o lamuri el.
     "Te caut pe tine" ii veni ei sa rosteasca, dar isi alunga rapid acest gand. Obrajii ii devenira de indata trandafirii, rusinata fiind de emotia care o cuprindea incet dar tot mai sigur. "Poate ii este cald" gandi el cand observa ca fata a rosit.
     - Caut un parfum, hmm.. poate ai dreptate, minti ea.
     - Eu nu fac parfumuri.
     Baiatul se ridica de pe jos. Ea incepu sa rada, sunetele pe care reusise sa le scoata vrand sa para ironice. "E ca toti ceilalti" isi spuse el atunci, dezamagit.
     - Cum poti sa ma minti ca nu faci parfumuri, cand ai camera plina de asa ceva? Se vede foarte clar ca esti parfumier, ce naiba!
     El o privi dezamagit.
     - Eu nu creez parfumuri, eu creez senzatii, uneori chiar si sentimente.
     - Nu inteleg.
     - Apropie-te!
     Fata se sprijini de perete si se ridica de pe jos cu dificultate. Isi simtea picioarele amortite si parea ca mii de ace ii strapund pielea cu fiecare pas pe care il facea, dar in ciuda acestei senzatii neplacute inainta pana cand ajunse langa el. Baiatul alese o sticla oarecare de pe un raft al bibliotecii si ii deschise capacul din sticla bruna, inchisa la culoare. Ii intinse recipientul fetei iar ea il mirosi nerabdatoare. Indata isi simti inima cuprinsa de tristete, ochii umezi iar mii de ganduri contradictorii ii inundara intreaga fiinta.
     - Ce sentiment este acesta? il intreba ea deziluzionata.
     - Nu il recunosti?
     - Hmm.. tristete?
     - Singuratate mai exact.
    Zambira amandoi.
    - Cum reusesti? il intreba fata.
    Baiatul isi scutura bratul, aratand spre toate foile de hartie ce pareau ca tapeteaza podeaua. 
    - Ascult cat mai multe pareri despre acea senzatie, pana cand imi dau seama de ingrendiente. Dupa incerc sa ghicesc proportiile exacte.
    - Sa le ghicesti? intreba ea curioasa.
    - Da.. bineinteles. Sa stii ca asta ia destul de mult timp, si este cea mai dificila parte.
    - Si cum iti dai seama cand le-ai ghicit? Cum iti dai seama ca parfumul este bun?
    Baiatul rase.
    - Ma duc intr-un loc aglomerat si pur si simplu pulverizez o cantitate suficienta de parfum. E amuzant cand vezi toti oamenii ca incep sa zambeasca ca niste copii sau ca incep sa planga, ca devin deprimati, melancolici sau prietenosi. Nu pot testa parfumurile pe mine, pentru ca lucrez cu esentele din care sunt facute in fiecare zi. Sunt imun.. Dar nu regret ca doar asa pot afla daca parfumul functioneaza. E dragut sa te joci cu sentimentele lor. 
    - Hmm..
    "Asa te joci si cu mine, nu?" il intreba ea in gand, enervandu-se cand ii observa zambetul care inca ii era prezent pe chip. 
     - Ai putea sa imi vinzi si mie unul dintre parfumuri? il intreba ea.
     Intrebarea parea ironica si nepotrivita, dar el nu paru deloc deranjat.
     - Ce parfum ai vrea sa iti vand? o intreba parfumierul.
     - Fericirea..
     Baiatul incepu sa rada. "Asta isi bate joc de mine" gandi ea.
     - Ce am zis atat de amuzant?
     - Fericirea nu este un parfum, ii raspunse el printre hohote.
     - Dar ce este?
     - Fericirea este o rasplata.
     - Eu cred ca fericirea poate fi si un parfum, o esenta. Poate ca nu ai reusit sa creezi tu acest parfum.
     Zambetul ei superior ii pieri de pe chip atunci cand il vazu. El ramasese socat si o privea fara sa mai fie capabil sa spuna ceva.
      - Imi.. imi pare rau, sopti ea cu ochii in pamant.
     El nu mai raspunse nimic. Privea golul din fata lui imaginandu-si ca isi priveste propriul suflet si nu gasea nici o deosebire. La fel de putin luminat, la fel de frig. Ii parea rau ca a lasat-o sa ii invadeze spatiul personal, regreta ca prezenta ei il tulburase atat de mult. Inca mai spera ca ea sa nu il vada asa cum era defapt, ii era teama ca nu ar fi putut suporta gandul ca ea a respins doar o iluzie.
     - De ce nu spui nimic? il intreba ea.
     - Alerg printre ganduri, raspunse el mecanic.
     Fata il privi uimita. Se intreba atunci pentru prima data ce fel de parfum era in sticla care se sparsese din cauza ei, si toate variantele de raspuns care ii trecura prin minte o ingrozira. Incepu sa isi adune curajul necesar sa ii puna intrebarea care o chinuia.
     - Ce parfum era in sticla pe care am spart-o? il intreba ea pe un ton indiferent.
     - Hmm..
     Simti ca nu se mai poate controla cand il vazu ganditor, aparent nepasator.
     - Esti un nenorocit. M-ai lasat sa vars Dragostea pe jos.
     Baiatul o privi mut de uimire.
     - Eu nu am un astfel de parfum..
     - Dar atunci de ce simt ca m-am indragostit de tine? il intreba ea.
     Parfumierul o privi trist. Si-ar fi dorit sa o creada, dar nu reusea.
     - Ai varsat pe jos Mila. Dragostea nu se naste din mila, sopti el.
     - Dragostea se naste din orice.
     - Poate..
     - Da-mi doar o sansa.
     - O sansa sa ce?
     - O sansa sa iti dovedesc ca fericirea si dragostea pot fi parfumuri.
     Parfumierul ii zambi in timp ce ea se apropia periculos de mult de el. Il apuca inca tremurand de mana si isi lipi buzele de catifeaua obrazului lui. El inchise ochii dorindu-si sa creada ca inceputul acestei povesti nu era unul iluzoriu, ca fata nu era sub influenta parfumului, dar se mintea chiar si fara sa vrea.
      - Te rog, doar du-te acasa in seara asta, ii spuse el.
      - Dar..
      - Daca tii la mine o sa ma asculti.
      Fata ofta si se desprinse din inceputul de imbratisare zambind incurcata. Il saluta printr-o miscare a capului si iesi din incaperea intunecoasa inca bulversata. Baiatul ofta si se aseza inapoi pe podea. Inchise ochii, zambind. Regreta ca a lasat-o sa plece, dar isi spuse ca a facut ceea ce trebuia. Daca sentimentele ei erau sincere, avea sa se intoarca la el a doua zi cand efectul parfumului disparea. Pana atunci nu putea decat sa se scufunde intr-o dulce asteptare.

8 comentarii:

  1. Buna! Ai o leapsa de la mine chiar aici >>> http://vorbeinvant-gabriela.blogspot.ro/2013/01/in-primul-rand-as-vrea-sa-ii-multumesc.html#comment-form . Sper sa iti placa si iti doresc un an nou fericit! La multi ani! >:d<

    RăspundețiȘtergere
  2. Fata îşi dorea fericirea,iar el a început să râdă.Tipic băieţilor din zilele noastre.

    P.S:Ştiai că s-a făcut şi un film,cred că tot Parfumierul se numea:era vorba despre un bărbat care ucidea femei şi făcea parfum din ele(scârbos).

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Am vazut filmul "Parfumul: povestea unei crime" :D e genial, si m-a inspirat putin..trebuie sa recunosc :">

      Ștergere
  3. Woow... Povestea ta e de-a dreptul... geniala! Imi place la nebunie! <3 Dar am o curiozitate. Rabdarea lui pana a doua zi a dat roade? :D

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc.. sincer, nu stiu. Nu cred ca as putea scrie o continuare niciodata. Asta este si farmecul.. las fiecare cititor sa creeze propriul final :D

      Ștergere

(..) si atunci am sters tot ce reusisem sa scriu, si am desenat doar o pereche de aripi sfasiate de dor..