luni, 10 noiembrie 2014

Nu uita sa respiri


   Uneori amintirile mi se deruleaza in minte vag, cu o viteza pe care nu am inteles-o niciodata. Probabil ca daca visele ar dura mai mult de cateva secunde oamenii ar fi tentati sa ramana blocati intr-o lume in care lasitatea si falsitatea nu ar mai fi insusiri esentiale.. si ar simti nevoia sa fie ei cu adevarat.
   Astazi nu o sa vorbesc despre o lume plina de printi si printese care isi risipesc viata inotand printr-o mare de iluzii si dorinte neimplinite. Nu o sa vorbesc despre zeci de persoane care nu sunt in stare sa isi implineasca nici macar un vis. Nu o sa vorbesc despre idiotii care nu stiu ce vor si asteapta probabil o ploaie cu raspunsuri (si de ce nu si cu bani, faima si femei frumoase, briose, unicorni si ce naiba mai cred ei ca le este absolut necesar?!?!). Nu o sa vorbesc despre oameni ratati. O sa vorbesc pentru ei, pentru cei care vor crede ca e doar un articol prost si ca azi e una din serile alea cand fac pe inteligenta. O sa vorbesc pentru fraieri.
    Incearca sa nu te simti ofensat/a. Cred ca toti oamenii au avut momente (da, momente!) in viata cand au fost cu adevarat cretini. Nu sunt o exceptie si nu incerc sa ma dau mare. Gandeste-te putin la cei care se taie cu lama: ei nu taie niciodata pe orizontala pentru ca nu isi doresc moartea.. vor doar sa atraga putina compasiune si atentie. Taieturile sunt verticale si deseori neuniforme. Cretinii chiar simt ca merita durerea. Ei si-ar dori sa vada in moarte un nou inceput, dar reusesc doar sa isi arate adevarata natura: patetica. Gandeste-te la toti idiotii care isi beau si fumeaza problemele de parca ar fi cele mai nenorocite persoane de pe planeta. Gandeste-te la cei care se culca in fiecare seara sperand ca "maine" ceva o sa se schimbe, dar "maine" nu vine niciodata. Gandeste-te la cei care nu au avut niciodata curajul sa isi implineasca un vis. Gandeste-te la toti prostii care si-au ratat viata numai si numai din vina lor.
     O sa va spun un secret: niciodata nu este prea tarziu. Viata este deopotriva mizerabila si frumoasa, rai si iad, iubire si ura, un paradis paradoxal al senzatiilor si o betie de sentimente si stari. Ai prins ideea: suntem oameni si nu o sa fim niciodata constanti. Schimbarea ne este scrisa in ADN. Nu te afunda in mocirla fara sa fii sigur ca intr-o zi vei vei avea parte de ceva mai bun. Nu te scalda in fericire fara sa fii sigur ca intr-o zi te va lovi un autobuz (sau 10). Este normal sa ai perioade bune si perioade mai putin bune. Sunteti oameni. To(n)ti.
    Iti voi spune ceea ce am avut mereu nevoie sa aud (si nu mi-a spus nimeni): NU UITA SA RESPIRI. Nu uita ca viata este singura ta sansa spre fericire. Nu uita ca probabil meriti mai mult decat iti imaginezi (pesimist mic!). Nu uita ca cel mai adesea ne asiguram ca ne calca un autobuz. Nu uita ca probabil meriti mai mult.
    Am invatat ca orice problema are rezolvare. Te-a refuzat "iubirea vietii tale"? Poate in 3 ani ea o sa fie cheala si pe citostatice si tu vei fi casatorit cu cineva care sa te merite cu adevarat. Nu ai bani sa iti cumperi tot ce iti doresti? Invata, munceste si - cel mai important - ai putina rabdare. Parintii tai sunt idioti si posesivi? Sincer, cred ca toti parintii sunt idioti si posesivi. Ai EBOLA? Poate gasesc astia un tratament, aici chiar nu pot sa ma pronunt.
    Si acum.. idiot micut: inchide ochii. Vorbesc serios. Inchide ochii si inspira adanc. Expira. Inspira. Expira. Inspira. Expira.. si nu uita sa expiri. Nu te mai plange. Cauta o cale sa iti implinesti toate visele. Priveste-ma: altadata stiam doar sa ma plang. Acum ma simt in stare sa iti dau sfaturi. O fac gratis (deci nu mint - cine naiba minte pe gratis?!). Incearca sa fii tu schimbarea, iar cand vei reusi.. vei intelege ceea ce am vrut sa spun.

sâmbătă, 8 noiembrie 2014

Random.. again.


   Uneori mai discut cu mine la persoana a II-a. Am senzatia ca acest gest ciudat imi da ocazia sa ma privesc dintr-o alta perspectiva: perspectiva "lor". Mereu mi-a pasat ce spun oamenii despre mine. Mereu am pus alte persoane pe primul loc cand vine vorba de actiunile si vorbele mele. Recent m-am hotarat sa spun "stop"..
   - Esti babaloaica..
   Replica asta mi-o spuneam des. Uneori inlocuiam "babaloaica" cu alte apelative mai "potrivite". Imi place sa ma jignesc. Habar nu am de ce. Subconstientul meu o cere. Cred ca merit sa fiu tratata urat si gasesc un fel de placere masochista in aceasta actiune.
    - Visezi prea mult..
   Cum spunea cineva (sincera sa fiu.. habar nu am unde am auzit replica asta): "Omorati visatorii si pe mine odata cu ei". 
    - Cum omori un visator?
    Implineste-i toate visele. Fara exceptie. Cand va realiza ca si-a dorit doar lucruri neimportante, ca nimic din ce a visat nu il poate face fericit.. se va schimba (sau se va sinucide.. sau il vor calca 10 autobuze - vechea poveste).
    - De ce esti asa pesimista uneori?
   Pentru ca am crezut ca fericirea ma dezgusta. Pentru ca oamenii au uneori un caracter jegos si grotesc. Pentru ca ma fascineaza latura intunecata a lucrurilor. Pentru ca viata e nedreapta. Pentru ca uneori poti sa faci 3 cancere doar daca deschizi televizorul.
   - De ce esti asa aeriana?
   Pentru ca realitatea este (sau era) deseori deprimanta. Pentru ca am vrut sa traiesc cum imi place dar faptul ca imi pasa prea mult a stricat totul. Pentru ca am o imaginatie prea frumoasa si prea bogata si mediocritatea nu reuseste niciodata sa ma multumeasca.
    - Si acum?
   Acum... Soare. 

sâmbătă, 1 noiembrie 2014

Praf de stele


   Sunt (eram?) pesimista. Azi nu stiu cum sunt. Mereu am crezut ca pentru momentele fericite exista mereu un pret. Metaforic vorbind, mereu ma astept sa ma calce un autobuz. Uneori ma asigur. Uneori prefer sa ma arunc in fata lui. Uneori caut durerea pentru ca simt ca o merit. Uneori o urasc. Uneori sunt amuzanta. Uneori sunt botoasa. Uneori pur si simplu nu mai sunt eu.
   Am momente cand imi place sa fiu singura, admirand peisajul urban dintr-un balcon pustiu. Oamenii nu au trezit niciodata in mine acea vaga curiozitate, cum stelele reusesc de fiecare data. Zecile de minute pe care le petrec in balcon reprezinta timpul pe care mi-l dedic doar mie: fara mesaje, fara vorbe.. doar eu si pulberea celeasta presarata pe cer. Cand eram copil obisnuiam sa imi imaginez ca stelele reusesc "sa simta" oamenii, iar sclipirile lor se transformau in raspunsuri (cred ca am preluat ideea asta din "Micul Print").
   Problema apare atunci cand incep sa imi imaginez ca este cineva cu mine in acele momente in care prezenta oamenilor ma incomoda. Problema apare cand incep sa tastez mesaje si uit sa mai meditez. Problema apare cand nu ma mai uit la stele si incep sa observ oamenii.. si habar nu am daca gresesc.

sâmbătă, 25 octombrie 2014

Dezordine in idei

   Camera mea este la fel ca si mintea: dezordonata. Imi arunc schitele pe jos de cand mi-am dat seama ca propriile ganduri imi murdaresc paginile jurnalului. Nu vreau ca peste 10 ani sa citesc ceea ce am scris si sa imi fie mila de propria persoana.
   Uneori mama gaseste paginile rupte. Uneori plange. Uneori ma imbratiseaza. Uneori imi propune o sedinta de pdihoterapie. Mama e mult prea sensibila. Eu..
   Inca mai sper sa gasesc acea persoana care sa ma poata schimba. Incep sa cred ca am incercat tot ceea ce s-a putut. Sunt patetica si sunt constienta ca respectul fata de propria persoana este foarte scazut.
   Uneori ma bucur ca oamenii nu ma vad asa cum ma vad si eu. Uneori ma gandesc ca acela ar fi momentul cand as ramane cu adevarat singura. Uneori cred ca oamenii sunt mult prea buni cu mine.
   Imi este dor de mare (sau imi este dor de mine cea de atunci, cine poate sti?!). Imi este dor sa stau noaptea pe nisip si sa imi fumez gandurile aparent filosofice. Imi lipseste agitatia valurilor si senzatia ca singuratatea este doar o pauza binemeritata. Mi-e dor sa gandesc ca atunci. De ce m-ai schimbat?..
   Imi este dor sa plang in Bucuresti si oamenii sa nu ma bage deloc in seama. Imi lipsesc imbratisarile ei din Brasov si cea mai buna inghetata din lume. Imi lipseste si seara de joi..
   Am dat mereu vina pe mine ca m-am atasat. Sunt cea care nu te-a putut face sa simti nici macar o urma de interes. Nu am nici macar un fel de scuza. Nu am remuscari. Nu am nimic, nu stiu nimic..

marți, 21 octombrie 2014

La Straja nu exista limite

   Consider ca fiecare dintre noi avem temerile si limitele noastre. Mie imi este frica de inaltimi de cand ma stiu. Simpla schimbare a altitudinii imi da palpitatii si ameteli. 


    "Chestia" din dreapta (plinuta si de un metru 50) sunt eu la varsta de 10 ani, cand tata m-a dus pentru prima data "la munte". Imi amintesc ca m-am lasat convinsa cu greu sa urc dupa ce privisem crestele muntilor atingand norii. Atunci am realizat ca in viata esti nevoit sa treci prin niste experiente aparent neplacute care se pot dovedi in final memorabile. Frumusetea privelistii mi-a taiat respiratia: vedeam orasul in miniatura, raurile imi pareau doar niste firisoare de ata albastra iar cerul era pictat in cea mai frumoasa nuanta de azur. Chiar daca privelistea m-a incantat pana peste masura, de teama de inaltimi nu am reusit niciodata sa scap.


    O vacanta la Straja ar putea inseamna pentru mine o ocazie sa scap de teama pentru inaltimi (si sper sa ma credeti cand spun ca am incercat destule "strategii" pana acum: am zburat cu avionul, m-am catarat pe munte, etc). Atunci cand sunt la inaltime (in sensul propriu al expresiei) ma simt asa cum se simte probabil un peste pe pamant. 
   De ce cred ca un sejur in Straja m-ar putea ajuta? Sunt sigura ca peisajul pitoresc m-ar putea face sa uit de teama mea si ca in Parcul de aventuri Straja as putea sa ma bucur de o noua experienta. Alaturi de o echipa profesionista si de un echipament 100% sigur simt ca imi pot depasi toate limitele.
   Parcul de aventuri este situat foarte aproape de Vila Alpin iar pretul unui bilet este unul foarte mic. Acest gen de activitate promoveaza lucrul in echipa si este o experienta inedita (din cate stiu in Romania sund doar doua parcuri de acest gen).
    Cred ca la Straja distractia este "la inaltime".

   Articol scris pentru SuperBlog 2014. 

duminică, 19 octombrie 2014

Test de sendvis-personalitate


   Iti este foame si vrei sa stii ce sendvis ti se potriveste cel mai bine? Esti curios care este mancarea de care nu te vei plictisi niciodata? Fa urmatorul test si vei afla care este sendvisul potrivit personalitatii tale. De ce sendvisuri? Pentru ca sunt satioase si delicioase, se prepara foarte rapid si sunt si practice.
  Acum ia un pix si o coala de hartie si noteaza litera corespunzatoare fiecarui raspuns ales de tine..

  1. La o petrecere obisnuiesti sa:
 a) fii una din cele mai sociabile persoane si sa conversezi cu toata lumea
 b) mananci (sau sa te gandesti la mancare)
 c) te comporti copilareste
 d) dezbati subiecte politice sau probleme filosofice cu persoanele inteligente

   2. Prietenii tai sunt persoane:
  a) amuzante, distractive, spontane
  b) gurmande, care stiu sa aprecieze lucrurile de calitate
  c) ciudate, inedite
  d) culte, inteligente, rationale

   3. Locul perfect pentru o intalnire cu prietenii este (in viziunea ta):
   a) un club 
   b) un local select
   c) un muzeu abstract
   d) o biblioteca

    4. Activitatea ta preferata este:
   a) sa discuti si sa iesi cu prietenii tai
   b) sa gatesti si (sau) sa mananci
   c) sa desenezi
   d) sa citesti si sa te informezi

    5. Genul tau de filme preferat este:
   a) horror
   b) sf
   c) comedie
   d) drama

   6. Te-ai caracteriza ca fiind o persoana:
   a) care stie sa se distreze, cu multi prieteni si o viata interesanta
   b) copilaroasa, amuzanta, nehtarata
   c) cu o personalitate complexa, neinteleasa de multi
   d) inteligenta, agila

   7. Iti place muzica:
   a) comerciala
   b) punk sau rap
   c) rock
   d) clasica

   8. Iubita/iubitul tau trebuie sa stie neaparat sa:
   a) se distreze
   b) gateasca
   c) se se joace pe calculator
   d) cante la un instrument

   Ce litera au raspunsurile care predomina?

   A. PERSONALITATE SENDVIS-DISTRACTIVA

    Iti place sa te distrezi si sa te bucuri de viata. Ai multi prieteni si adori sa fii in preajma oamenilor. Senvisul care ti se potriveste contine neaparat paine prajita, primul strat crema de branza si apoi bucati de bacon, iar peste ele presarata verdeata si felii de castraveti murati. Este un sendvis delicios pe care il poti imparti cu prietenii tai, este rapid de preparat si iti poate tine de foame atunci cand esti mult prea ocupat sa te distrezi.




     B. PERSONALITATE SENDVIS-GURMANDA

    Adori mancarea si tot ce tine de arta culinara. Experimentezi noi combinatii de fiecare data cand ai ocazia. Esti Fan Branza si adori savoarea mancarii. Sendvisul potrivit personalitatii tale contine neaparat crema de branza, avocado si condimente exotice. Incearca sa mananci si crema de branza amestecata cu bucatele de fructe si intinsa pe o felie de paine, iti va incanta cu siguranta papilele gustative!



   C. PERSONALITATE SENDVIS-COPILAROASA
   
    Iti place sa te joci cu mancarea, iti plac mancarurile clasice si cu un aspect placut. Fie ca sunt bilute din crema de branza cu usturoi sau oua ochiuri in forma de inimioare, mancarea care iti aminteste de copilarie iti place cel mai mult. Sendvisul perfect pentru o fire nostalgica si copilaroasa ca a ta contine cascaval, sunca de pui taiata in forme inedite si un strop de creativitate.




    D. PERSONALITATE SENDVIS-INTELECTUALA

   Gusturile tale sunt mereu rafinate. Adori mancarurile complexe si retetele inedite. Sendvisul potrivit personalitatii tale contine bucati de carne rumenita pe gratar, branzica si paine din faina integrala.



Tu ce sendvis-personalitate ai?
Articol scris pentru SuperBlog 2014. 
Pozele sunt descarcate de pe Tumblr.

sâmbătă, 18 octombrie 2014

Ganduri banale


    Uneori dorm pana tarziu. De fapt, dorm pana tarziu de cate ori am ocazia. Mereu citesc pana in zori. Ma fascineaza linistea noptii si faptul ca atunci este singurul moment cand singuratatea imi pare benefica.
   Cand imi vine sa ma gandesc la tine sfarsesc prin a ma gandi la motive pentru care nu as vrea sa o mai fac. Uneori le gasesc, dar ele sunt atat de opuse conceptelor mele ca aleg sa le ignor.
   Habar nu am daca ma intelegi (desi cred ca nici nu mai este nevoie de asa ceva). Stiu ca pentru tine am fost o idioata in marea majoritate a timpului..
   Mi-as dori sa ma vad odata prin ochii tai. Sunt foarte curioasa. Te-am oripilat? Te-am enervat? Te-am uluit?.. doar spune-mi..

joi, 16 octombrie 2014

Bunicul si televizoarele


   Imi aduc aminte adesea de bunicul meu, de felul in care vorbea sau de cat de speciala ma facea sa ma simt. Ziua in care mi-a pictat portretul ("Frumoasa perspectiva din viitor" - cum ii placea sa il numeasca) a fost una din cele mai speciale din viata mea.
   Ating adesea tusele de culoare imprimate pe panza si conturez chipul rece si palid al fetei infatisate in tablou: este bruneta, frumoasa si tine o carte in mana. Privirea ei este oarecum stranie si fragilitatea trupului ei ma inspaimanta. Acolo ar fi trebuit sa fiu eu, dar fata straina se incapataneaza sa imi zambeasca stramb din mijlocul unor rame albastre. As vrea sa ma apuc sa retusez tabloul dar stiu ca asta e tot ceea ce mi-a mai ramas de la bunicul meu: o perspectiva a unui viitor confuz si fara el.
   Imi amintesc ca fiecare om din sat purta pentru el un respect aparte. Toti oamenii il salutau si toti cautau sa fie in preajma lui. Era o persoana cu un suflet bun si cu o sensibilitate care imi dadea deseori iluzia ca triumful binelui este inevitabil.
    Imi amintesc ca obisnuia sa priveasca ore intregi meciuri de fotbal si ca am urat acest sport doar pentru ca imi rapea putinul timp pe care il puteam petrece impreuna. Mi-a spus de multe ori ca pe vremea lui televizorul "era un lux" si ca functiona doar cateva ore pe zi. Era foarte mandru ca el si bunica au avut primul televizor din sat si ca in jurul "cutiei fermecate" se adunau zilnic localnicii ca sa priveasca ultimele noutati. Isi amintea de imaginile alb-negru si de calitatea lor proasta, de linistea care se lasa atunci cand erau difuzate emisiunile si de cenzura impusa informatiilor difuzate. Bunicul a prins si "epoca culorilor", cand televizoarele redau doar imagini colorate si de o calitate putin mai buna dar (din pacate) ocupau foarte mult spatiu.
    Imi pare rau ca bunicul nu a apucat sa vada evolutia acestor electronice: de la adevarate cutii care redau sunet si imagini la televizoare cu ecran de cativa mm, capabile sa redea imaginile in milioane de culori si la cea mai buna calitate. Ele pot fi conectate la computere sau chiar la telefoanele inteligente,iar pentru achizitionarea lor exista numeroase oferte cu reduceri mai mult sau mai putin avantajoase.
   Uneori imi imaginez placerea cu care bunicul meu ar privi meciurile in prezent, la o plasma "de ultima generatie".


   Articol scris pentru SuperBlog 2014.